Genul Tulipa, cunoscut sub denumirea populară de ''lalea'', face parte din familia Liliaceae și cuprinde aproximativ 100 de specii bulboase, majoritatea fiind originare din Asia Mică, iar celelalte din Asia Centrală și din regiunile muntoase ale Africii și Europei. Cea mai cunoscută și, totodată, cea care însumează cele mai multe soiuri, este Tulipa gesneriana L., cultivată atât pentru decorul parcurilor și grădinilor, cât mai ales pentru producerea florilor tăiate, în culturi forțate, și pentru comercializare ca plantă la ghiveci, notează prof. dr. Elena Șelaru, în volumul ''Cultura florilor de grădină'' și prof. dr. Florin Toma, în volumul ''Floricultură și Artă florală''.

Laleaua este o floare foarte cunoscută, cultivată de foarte multă vreme. Ea nu este, însă, originară din Europa, ci din Orient, de unde s-a răspândit, în mod natural, spre vest, până spre Marea Neagră. Aici a fost descoperită de turci, pentru care a devenit un simbol al vieții și al fertilității, potrivit site-ului historia.ro.

Totodată, laleaua era venerată și în Persia. De altfel, atât denumirea populară a florii, ''lalea'', cât și cea științifică a genului, ''Tulipa'', sunt de origine persană, făcând trimitere la forma cupei florale, ce se aseamănă cu turbanele specifice portului bărbătesc oriental.

După cucerirea Constantinopolului bizantin de către turci, în 1453, Mahomed al II-lea a impus construirea a numeroase edificii, dar și a unor grădini, care să înfrumusețeze orașul. Pentru acestea din urmă, au fost alese florile preferate de turci, iar laleaua s-a aflat la loc de cinste, fiind urmată de zambile, garoafe, trandafiri și narcise. Spre sfârșitul secolului al XV-lea, laleaua începe să apară ca motiv principal în arta islamică otomană, fiind reprezentată atât pe produsele ceramice, cât și pe robele sultanului și pe armura imperială. 

În epoca sultanului Suleyman Magnificul, otomanii au început să cultive lalele într-un mod mai organizat, până atunci floarea răspândindu-se în forma sa sălbatică. Lalelele au fost remarcate de occidentalii ajunși la Istanbul, fie ei negustori sau diplomați. Astfel, în jurul anilor 1554-1559, lalelele au fost aduse și în Europa. Prof. dr. Elena Șelaru notează, în cartea amintită anterior, că Ogier Ghislain de Busbecq, consul european la curtea suveranului, a expediat câțiva bulbi la curtea împăratului Ferdinand I al Austriei. Botaniștii vremii au acordat atenție acestei noi plante, dedicându-i spații din ce în ce mai ample în lucrările lor. Primul care a menționat, însă, laleaua, în lucrările sale, a fost botanistul Conrad Gesner, vorbind despre ea sub numele de Tulipa turcarum (1561). Mai târziu, Carolus Clusius, profesor de botanică la Universitatea din Leyde, a adunat o bogată colecție de specii și cultivaruri, pe care le-a impus pentru totdeauna în Olanda și de aici, în lumea întreagă. În 1753, botanistul Linné a reunit toate formele horticole ale vremii sub numele Tulipa gesneriana, drept omagiu adus savantului care a descris pentru prima dată această floare.

Laleaua s-a adaptat foarte bine climatului Țărilor de Jos, găsindu-și aici o a doua patrie. Treptat, s-au format aici zeci de mii de cultivaruri, ajungându-se la flori inedite ca formă, vigoare, culoare sau parfum. Floarea devenise foarte căutată de către nobilii europeni, prin urmare comerțul cu lalele a început să se dezvolte din ce în ce mai mult, ajungându-se, în anii 1634-1637, la ceea ce s-a numit ''tulipomanie'', o adevărată manie a lalelelor, când bulbii se tranzacționau pentru sume fabuloase. Se pare că cea mai scumpă floare tranzacționată în timpul maniei lalelelor a fost Semper Augustus, cel mai rar dintre toate soiurile de lalele, despre care se spunea că este o minune în alb și roșu, cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu. 

Apogeul maniei lalelelor a fost atins în iarna 1636-1637, prețurile acestora ajungând să se dubleze sau chiar să se tripleze de la o zi la alta. La diferență de doar o săptămână, piața lalelelor s-a prăbușit, negustorii nemaidorind să investească sume uriașe în aceste flori. A fost nevoie de intervenția autorităților și, printr-un compromis între producători, vânzători și cumpărători, comerțul cu lalele și-a revenit, fără să mai ajungă, însă, la nivelul anterior. În prezent, una dintre marile atracții din ''Țara lalelelor'', așa cum este numită Olanda, o reprezintă parcul Keukenhof, situat între Haarlem și Leyde, care se întinde pe o suprafață de 28 de hectare, pe care sunt plantați anual peste 6-7 milioane de bulbi de lalele, narcise, zambile, crini și muscari, în diferite variante de prezentare. 

Tot din perioada maniei lalelelor datează și mitul lalelei negre. O astfel de floare nu a existat, de fapt, niciodată, și cel mai probabil nici nu va exista vreodată, susțin specialiștii, dar legenda aceasta a căpătat amploare în secolul al XIX-lea, după publicarea romanului ''Laleaua neagră'', semnat de Alexandre Dumas tatăl și ecranizat ulterior, în 1964, cu Alain Delon în rolul principal. Frans Roozen, directorul tehnic al Centrului Internațional de Bulbicultură din Hillegom, Olanda, spunea că, pentru a obține culoarea neagră cu adevărat, aceasta nu trebuie să aibă nici măcar o nuanță sau tentă de altă culoare. Iar acest lucru se întâmplă, în natură, doar prin moarte, nicio frunză sau floare vie nefiind neagră în totalitate. Cu toate că s-au făcut progrese mari în hibridarea lalelei, iar culorile s-au apropiat foarte mult de negru, acestea nu sunt, totuși, un negru total, pentru că această culoare nu va putea fi obținută niciodată. ''Ce este posibil, susține Frans Roozen, este ceea ce deja am făcut. Crearea unor lalele de un mov închis. Aproape, foarte aproape de negru, dar nu negru complet'', potrivit site-ului http://decostyle.mayra.ro/plante-decorative.

Soiurile de lalele au fost grupate de prof. dr. Elena Șelaru (2001) în următoarele grupe și specii: soiuri cu florile asemănătoare florilor de crin (''Red Shine'', cu flori roșii, ''West Point'', cu flori galbene, ''White Triumphator'', cu flori albe); soiuri cu petalele franjurate (''Maya'', cu flori galbene; ''Swan Wings'', cu flori albe); soiuri cu florile tip papagal (''Texas Gold'', cu flori galbene, ''Fantasy'', cu flori roz, ''Orange Favourite'', cu flori oranj, parfumate, ''Blue Parrot'', cu flori bleu și''Black Parrot'', cu flori violet, aproape negre); soiuri cu florile tip Darwin (''Demeter'', cu flori roșii-violet; ''Apeldoorn'', cu flori roșii, ''Golden Apeldoorn'', cu flori galbene, ''Pink Supreme'', cu flori roz,''Gudoshnik'', cu flori galbene striate cu roșu, ''Queen of Night'', cu flori violet, aproape negre); soiuri cu florile tip Triumph (''Paul Richter'', cu flori roșii; ''Kansas'', cu flori albe); soiuri cu florile simple, timpurii (''Bellona'', cu flori galbene, ''Princesse Irene'', cu flori oranj, ''Van der Neer'', cu flori violet; soiuri cu florile duble timpurii (''Carlton'', cu flori roșii, ''Orange Nassau'', cu flori oranj, ''Peach Blossom'', cu flori roz); soiuri cu florile duble târzii (''Bonanza'', cu florile roșii pătate cu galben) și soiurile cu tulpinile pluriflore (''Prestans Fusilier'',''Toronto'', cu flori oranj).

Cele mai spectaculoase lalele negre sunt reprezentate de soiurile''Queen of Night'', ''Burgundy'', de culoare mov-violet închis, ''Black Parrot'', ''Black Diamond'', cu exteriorul maro-roșiatic, având vârfurile mai închise, iar interiorul mov și ''Black Hero'', de o culoare maro-roșiatic.

Există mai multe păreri referitoare la simbolistica lalelelor, considerându-se că această floare reprezintă atât trăinicia sentimentelor, cât și vanitatea. Fiind de o frumusețe trecătoare, lalelele simbolizează și autoamăgirea sau iluzia. Însă mesajul principal pe care îl transmite laleaua este cel al iubirii sincere, fără margini. În sprijinul acestei afirmații vin și poveștile din ''O mie și una de nopți'', în care sultanul își exprimă iubirea față de cadânele din harem lăsând la picioarele alesei sale o lalea roșie. Pe de altă parte, o legendă persană spune că laleaua s-a născut din picăturile de sânge ale unui îndrăgostit. 

Laleaua este o plantă cu ținută elegantă, cu tulpina înaltă de 20-70 cm, la cele mai multe soiuri. Frunzele sunt în număr de 2-6. Floarea apare în vârful tulpinii, fiind asemănătoare unei cupe de forme diferite, cu un colorit foarte variat: roșu, roz, galben, alb, portocaliu, albastru, violet, crem, în nuanțe diferite, fie unicolore, fie bicolore sau chiar pestrițe. În culturile de câmp, înflorește în lunile aprilie-mai, dar în culturile forțate, înflorirea poate fi dirijată, cea mai solicitată fiind perioada din timpul iernii, potrivit prof. dr. Florin Toma, în volumul amintit anterior.

Bulbii destinați culturilor florifere din câmp se plantează toamna, în lunile septembrie — octombrie. Laleaua este rezistentă la frig, pentru înrădăcinarea bulbilor fiind nevoie ca aceștia să treacă printr-o perioadă de temperaturi scăzute, de 4-5 grade Celsius, timp de cel puțin 8-12 săptămâni. Limita maximă este de 13 grade Celsius, temperatură peste care bulbii nu mai înrădăcinează. Temperatura optimă pentru înflorire este de 14-16 grade Celsius, ceea ce explică buna adaptare a acestor flori în Olanda, caracterizată de temperaturi moderate și umiditate relativă ridicată.

Lalelele au nevoie de lumină, îndeosebi în timpul creșterii și colorării florilor, de apă, în cantități moderate dar constant, și de o umiditate relativă ridicată. Florile se recoltează atunci când bobocul este bine colorat. În culturile de câmp, tulpinile florale se recoltează, prin rupere sau tăiere, dimineața, pe răcoare, înainte de răsăritul soarelui, pentru că, la lumină și căldură, se deschid cupele florale. Bulbii se scot vara, se dezinfectează cu soluții speciale, se zvântă bine și se păstrează, apoi, în spații calde, uscate și bine aerisite, până în lunile septembrie-octombrie, când se replantează.

Lalelele au fost aduse în România direct din Turcia, la începutul stăpânirii otomane, dar apar în documente începând cu anul 1780, fiind menționate ca parte componentă a primelor grădini decorative, printre care și cea a palatului Nicolae Mavrogheni.

În prezent, un important eveniment dedicat acestor flori este Expoziția dendro-floricolă internațională "Simfonia lalelelor", ajunsă anul acesta la cea de-a 39-a ediție, și organizată, anual, în luna aprilie, la Pitești. De fapt, povestea lalelelor de la Pitești începe din toamna anului 1972, când au fost plantați primii 3.000 de bulbi, alături de 100 de zambile. Datorită spectacolului coloristic oferit de aceste plante, s-a ajuns, în doar patru ani, la 58.000 de lalele, 1.000 de narcise, 1.000 de muscari, 100 de crocus și 250 de zambile, potrivit site-ului http://www.simfonialalelelor-pitesti.ro/. Ideea organizării unei expoziții intitulate "Simfonia lalelelor" i-a aparținut inginerului Ilarie Isac, pe atunci directorul Trustului Pomiculturii Mărăcineni-Pitești, acesta prezentând-o autorităților locale în anul 1977. Un an mai târziu, s-a organizat prima ediție a expoziției dendro-floricole. Anul acesta, "Simfonia lalelelor" va fi organizată de către Primăria Pitești în perioada 22-24 aprilie, chiar de Sfânta Sărbătoare a Floriilor. 

Lalelele pot fi folosite în aproape orice tip de amenajare florală, dată fiind diversitatea sortimentului de specii și de soiuri. Singură sau asociată cu alte flori, laleaua este ideală pentru rondurile de primăvară, dar poate fi folosită și la ghiveci, pentru decorarea ferestrelor sau a balcoanelor exterioare. Totodată, lalelele sunt cultivate și pentru buchete, sezonul florilor tăiate întinzându-se din toamnă până în primăvară, când sunt folosite la decorul interioarelor, ca vestitori ai sezonului cald ce urmează.

Pe lângă frumusețea și bucuria coloristică pe care ne-o oferă, lalelele sunt reprezentate în diferite forme artistice, de la pictură și până la muzică. Astfel, la începutul anilor '60, intra în repertoriul muzical românesc șlagărul ''Lalele'', compus de Temistocle Popa, pe versurile lui N. Constantinescu și interpretat și Luigi Ionescu, șlagăr ce vine încă o dată să confirme rolul de mesager al iubirii pe care îl poartă aceste distinse flori: ''Lalele, lalele/ Frumoase ca visele mele/ Suntem uniți și fericiți/ Lalele, lalele înfloriți/ Lalele, lalele/ Sfioasele mele lalele/ Ei îi vorbiți în locul meu/ Și-i spuneți ce-aș vrea să-i spun eu.''

sursa: agerpres.ro